I. CADRUL NATURAL
Aşezare geografică. Limitele
Comuna Mălini este dispusă, din punct de vedere geografic, în partea central-sudică a judeţului Suceava, la hotarul cu judeţul Neamţ, ocupând în întregime bazinul Suha Mare ce aparţine bazinului hidrografic al râului Moldova situat pe partea dreaptă în cursul mijlociu al acestuia.
Faţă de municipiu Suceava, centrul administrativ al judeţului, teritoriul de referinţă, se află la cca. 45 km sud-vest iar de oraşul Fălticeni, vechea reşedinţă de judeţ, la 20 km sud-vest. Cele două centre sunt legate de DN 2/E 85. In comuna Mălini se poate ajunge pe drumul judeţean 209B, ce asigură legătura peste Pasul Stânişoara(1250m) cu comuna Borca(50 km), iar prin DJ 209A cu comuna Slatina.
Comuna are următoarele vecinătăţi: la nord comunele Slatina şi Valea Moldovei; la est comunele Cornul Luncii şi Râşca; la sud comuna Pipirig (jud. Neamţ); la sud-vest comuna Borca (jud. Neamţ); la vest comuna Stulpicani.
In acest perimetru, comuna Mălini ocupă o suprafaţă de 154 km 2 şi un număr de 7206 locuitori. Aşezarea are o formă alungită pe direcţia est-vest, de aproximativ 30 km iar lăţimea oscilează între 5 km pe extrema vestică si 3 km pe extrema estică. Valea Suha-Mare, tot mai largă spre confluenţa cu râul Moldova este mărginită de culmi mai domoale şi mai rotunjite în aval, care devin din ce în ce mai semeţe în amonte, formând două “obcini” ce însoţesc deoparte şi de alta valea râului Suha- Mare. Pe terasele dispuse în evantai şi mai dezvoltate pe cursul mijlociu si inferior al Suhei,se înşiruie unul după altul satele Mălini, Poiana Mărului, şi Văleni-Stânişoara. Satul Pâraie este situat în cea mai mare parte pe interfluviul Suha-Mare – Suha-Mică şi pe terasele mijlocii ale râului Moldova. Altitudinea maximă este situată în vârful Piatra lui Iepure (1447 m), iar cea minimă la confluenţa Suhei-Mari cu Moldova (420 m).
Localitatea se înscrie în rândul aşezărilor de munte , alungite, de tip vale.
Comuna Mălini se suprapune peste zona de contact a Podişului Moldovei cu Munţii Stânişoarei, respectiv Subcarpaţii Moldovei.
Datorită acestei aşezări, amintite anterior, schimburile in produse specifice zonei, au favorizat intr-o mare măsură dezvoltarea economică a comunei. Astfel Subcarpaţii au furnizat materialul lemnos şi produsele alimentare, pe când podişul a participat cu produsele cerealiere, şi legumicole.
Situată la zona de contact deal-munte, comuna Mălini dispune de un cadru natural deosebit de bogat şi variat, propice pentru dezvoltarea localităţii cât şi pentru desfăşurarea unor activităţi economico-sociale şi chiar turistice. In ultima perioadă dezvoltarea turistică a luat amploare, după ce în satul Văleni-Stănişoara au fost construite mai multe pensiuni şi o pârtie de schi.
In centrul comunei se află casa-muzeu Nicolae-Labiş şi un monument ridicat în cinstea eroilor care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi Războiul pentru reântregirea naţională (1916-1918). Un alt monument a fost ridicat în satul Poiana Mărului tot în cinstea eroilor din primul război mondial şi un cimitir al eroilor celui de-al II-lea război mondial, situat la poalele munţilor Stânişoara.
Date geofizice
Teritoriul comunei este situat în zona de contact a celor două mari unităţi de relief. Carpaţii Orientali şi Podişul Moldovei.
Sub aspectul geologic comuna Mălini se dezvoltă în cea mai mare parte pe orogenul carpatic, respectiv Culmea Munţilor Stânişoarei, molasa pericarpatică şi limita vestică a Platformei Moldoveneşti acoperită cu depozite cuaternare.
Sub acest aspect se poate vorbi de două formaţiuni distincte:
1. Formaţiunea cutată a flişului extern carpatic şi a Miocenului subcarpatic ce ocupă sectorul superior şi mijlociu.
2. Formaţiunea sarmatică, necutată, de platformă, cu structură monoclinală, acoperită de molasa pericarpatică şi de depozitele cuaternare de terasă, situată în sectorul estic la confluenţa dintre râul Suha Mare cu râul Moldova.
Principala bogăţie minerală o constituie piatra de construcţie (gresii,
prundişuri, nisipuri, argile) exploatate local.
Comuna este situată din punct de vedere geografic în bazinul hidrografic Suha Mare ce aparţine munţilor Stânişoarei, munţi joşi aflaţi la zona de contact cu Podişul Sucevei, între care se interpune sectorul subcarpatic.
Pornind din partea mediană,de sub vârful Piatra lui Iepure (1447 m) râul Suha Mare taie transversal versantul estic al acestor munţi, formând împreună cu bazinele vecine (Suha Bucovineană Suha Mică şi Râşca), două culmi aproape paralele denumite ,,Obcine’’ şi care descresc deasemenea ca altitudine cu cât ne apropiem de confluenţa cu râul Moldova.
Eroziunea fluvială precum şi structura litologică pun în evidenţă forme mai semeţe, în ansamblu, denumite ,,măgură’’, ,,bâtcă’’ care devin tot mai domoale, în aval, şi mai uşor accesibile şi cărora localnicii le spun : , ‘’plai ‘’, ,,picior’’.
Acolo unde roca din substrat apare la zi, formele de relief sunt mai semeţe. Astfel se disting prin altitudini mari : Piatra lui Iepure – 1447 m., Poiana Lungă-1340m. Muncelu – 1308 m., Măgura – 1208 m., Dohotaru – 1190 m., Bursunaru – 1010 m., Baicu – 967 m., Răchitiş – 711 m.
Altitudinea minimă este de 420 m. şi se află la confluenţa râului Suha Mare cu râul Moldova. Altitudinea medie a reliefului este în jur de 700 m.
Inclinarea medie a versanţilor este în jur de 15 grade, mai mare în vest şi tot mai redusă în partea de est.
Eroziunea torenţială şi fluvială, favorizată de roca moale a creat văi adânci, dispuse perpendicular faţă de axul principal al râului, cu versanţi puternic înclinaţi, unde pe alocuri şi datorită defrişării au accelerat procesele de versant. (ex. Pârâul
Humăriei, pârâul Dohotarul, Dealul Luna, Plaiu Bătrân, Coasta Suhei, etc.
Sectorul piemontan al Mălinilor este considerat ca făcând parte din zona subcarpatică pus în evidenţă de pârâul Răchitiş şi de Bâtca Răchitişului (711 m) dezvoltat pe două planuri – unul superior, văluit, deluros, ca o tivitură a munţilor şi altul inferior, plat, etajat de terase si lunca respectiv,culuarul Moldovei.
Pe suprafaţa comunei Mălini distingem din punct de vedere genetic mai multe tipuri de relief: 1. relief structural, care este dat de litologie, dar şi de structura în pânze de şariaj. Acolo unde roca e mai dură(stradele de Audia) formele de relief sunt mai semeţe; 2. relief sculptural –creat de fluvio-denudatie, este mai bine pus in evidenţă: interf luviile, versanţii şi văile; 3. relieful de acumulare este reprezentat prin şesuri aluvionare, terase, glacişerie şi conuri de dejecţie.
Condiţiile climatice
Din punct de vedere climatic comuna Mălini se încadrează sectorului cu influenţe baltice, specific Obcinilor Bucovinei şi părţii de nord a Munţilor Stânişoarei.
Factorii care determină climatul în această zonă sunt: poziţia geografică, relieful şi circulaţia maselor de aer.
Relieful influenţează prin altitudine şi expunerea versanţilor. In partea de Nord –Est, la confluenţa râului Suha Mare cu râul Moldova temperaturile medii sunt mai ridicate, iar cu cât ne apropriem de culmea Stânişoarei ele scad.
Orientarea văii dea lungul căreia se întinde comuna pe direcţia NE-SV favorizează pătrunderea curenţilor de aer.
In general, clima se caracterizează prin ierni lungi şi reci, primăveri ploioase şi veri răcoroase.
Temperatura aerului în cadrul suprafeţei comunei este cuprinsă între izotermele de 6 – 8 grade C. Temperatura medie a lunii ianuarie variază între -7 grade C pe culmea Stânişoarei şi -4 grade C în Lunca Moldovei, iar a lunii iulie de +17 - +19 grade C.
Umezeala relativă a aerului este mai mare iarna şi primăvara şi mai scăzută vara. Media anuală a umidităţii aerului este -80%.
Nebulozitatea medie anuală este în jur de 6 zecimi; înregistrându-se variaţii diurne şi anuale. Numărul zilelor senine este în medie de 40 pe an, cele cu cer acoperit fiind de 120. In timpul anului nebulozitatea atinge valoarea maximă în lunile decembrie şi aprilie, iar valoarea minimă în august şi septembrie.
Cantitatea medie de precipitaţii pe suprafaţa comunei este în jurul valorii de 800 mm/an. Valoarea medie a precipitaţiilor creşte de la confluenţa Suhei Mari cu Moldova, spre izvoare pe culmea Stânişoarei ele depăşind 900 mm/an.
Regimul precipitaţiilor conoaşte un maxim în luna iunie şi două minime: unul în octombrie şi unul în februarie.
Vara se produc ploi torenţiale însoţite de grindină care pot provoca pagube culturilor.
Primile zăpezi apar deseori destul de timpuriu în lunile octombrie-noiembrie, urmate de îngheţuri temporare, în timp ce ultimele zăpezi pot cădea chiar şi în luna mai (1976, 1991).
Vănturile dominante cu cea mai mare frecvenţă în cursul anului aparţin sectorului nordic.
Favorizate prin orientarea văii Suha Mare, aceste vânturi se canalizează pe direcţia V-E.
Vitezele medii ale vânturilor sunt relativ reduse, datorită obstacolelor reprezentate de culmile muntoase şi de pădure, atingând valori de până la 4 m/sec.Viteza maximă a fost înregistrată în anul 1969 de peste 30 m/sec. când vântul a doborât pădurea ce acoperea versanţii nordici a masivului Răchitiş, Ciungi etc., aflaţi mai expuşi vântului.
In timpul iernii se înregistrează şi fenomenul de viscol ca urmare a pătrunderilor maselor de aer din sectorul NE. Primăvara se simte efectul fohn iar vara apare briza de vale.
Hidrografia zonei
Teritoriul comunei Mălini este brăzdat de la vest la est de râul Suha Mare ce izvorăşte din culmea principală a Munţilor Stânişoarei. Acesta ia naştere la confluenţa pâraielor Nemţişor cu Valea Colibei având o lungime de 29 km cu o diferenţă de nivel de aproximativ 300 m. şi suprafaţa bazinului hidrografic de 128 km 2.
Principalii afluenţi ai acestui râu sunt: pârâul Pâdureţ ce asigură o trecere relativ uşoară spre comuna Pipirig din jud. Neamţ, pârâul Pojorâta, pârâul Primataru, pârâul Bursunaru, pârâul Pietroasa, pârâul Slătioara, pârâul Mălaiu, aflate pe partea dreaptă şi pârâul Dohotaru, pârâul Petronca, pârâul Frasin, pârâul Celaru. pârâul Plai Bătrân, pârâul Fântânele, pârâul Boicu şi pârâul Răchitiş situate pe partea stângă.
Sursa principală de alimentaţie este superficială (pluvionivală),cea subterană fiind moderată,ceea ce conferă majorităţii pâraielor un caracter torenţial. Insăşi Suha Mare in perioadele secetoase de vară îşi pierde apele în cursul inferior,în propriile aluviuni. De aici şi denumirea de Suha = râu sec. In anii ploioşi şi la topirea bruscă a zăpezii se produc creşteri mari de debit, provocând inundaţii.
Debitul mediu este de 0,30 m.c./sec. Lăţimea albiei minime este de 3-4 m în timp ce albia majoră mai îngustă în dreptul conuriloe de dejecţie poate atinge 300-400 m şi chiar mai mult în cursul inferior, formând o luncă tapitată de pietrişuri căreia localniciiîi spun ,,prund”.
Potenţialul energetic al acestui râu a permis încă din trecut să fie amplasate mai multe mori, pive şi herăstraie. In prezent funcţionează patru hidrocentrale, iar albia râului a fost regularizată, diminuându-se substanţial inundaţiile.
Datorită precipitaţiilor relativ bogate şi a permiabilităţilor rocilor din sectorul traversat de râul Suha Mare, apele subterane asigură necesarul de apă a locuitorilor şi chiar un oarecare surplus pentru consumul agricol sau industrial.
Sursele de apă sunt utilizate înprezent numai pentru alimentarea
cuapăpotabilă şi menajerăa gospodăriilor populaţiei şi aanimalelor, cât şi la punerea în funcţiune a celor 4 microhidrocentrale situate pe cursul râului.
Vegetaţia şi fauna
Sub aspectul biogeografic comuna Mălini este încadrată în bazinul Suha Mare din provincia est-carpatică; sub provincia Carpaţii Orientali, districtul Obcinile Bucovinei şi a Munţilor Stânişoarei ce se caracterizează prin pădurile de amestec ( molid, brad, fag, stejar).
Suprafaţa comunei este ocupată în cea mai mare parte de pădure, uşor etajată de-a lungul văii şi pe versanţi: păduri de plop (plantaţii pentru protejarea luncii Moldovei), păduri de stejar, păduri amestecate de brad şi fag, urmează pădurile de molid, iar pe culmea Stânişoarei vegetaţia subalpină. Se poate observa că versantul stăng al văii,cu expunere sudică este ocupat în mai mare măsură de fag, element termofil , pe când versantul drept este dominat de conifere. Foioasele, reprezentate prin Fagus silvatica, Carpenus betulis, Fraxinus, mesteacăn, paltinul de munte, ulmul, arinul, popul şi salcia, apar sub formă de păduri compacte şi omogene, precun şi în amestec cu răşinoasele dominate de brad (Abies alba), molid (Picera excelsa) şi pin (Pinus silvatica). Cu totul accidental apare tisa. In zona dealului Mieluşoaia, spre confluenţa râului Suha Mare cu râul Moldova se dezvoltă o pădure de stejar. Speciile de arbuşti sunt variate : alunul (Corillus arvellorea), sângerul (Cornus sanguineea), măceşul (Rosa canina), lemnul câinesc (Ligustrum vulgarae), păducelul (Crategus monogania) ş.a. ce ocupă suprafeţe restrânse de-a lungul văii Suhei Mari sau pe unii versanţi. Pajiştile ocupă cca 30% din suprafaţa comunei fiind formate din numeroase specii de ierburi şi graminee. Valoarea furajeră apajiştilor este bună datorită procentului mare de graminee şi leguminoase, ceea ce explică şi existenţa unui sector zootehnic bine dezvoltat. Făneţele şi pajiştile de pe raza comunei Mălini cuprind şi un mare număr de plante medicinale insuficient valorificate însă, iar dintre ciupercile de pădure menţonăm: ghebele (Amillaria mellea), hribii (Boletus aereus) şi gălbiorii (Catharellus cibarius). Dintre speciile rare apare tisa (Taxus bacata) şi papucul doamnei (Cypripedium caleeolus). In covorul subalpin apare afinul, merişorul precum şi jneapănul, iar în parchetele forestiere, zmeurul şi murul. Fauna este variată şi destul de bogată. Cele mai reprezentative specii de mamifere sunt: ursul brun (Ursus artcos), lupul (Canis lupus), râsul(Lenx Linx), jderul (Martes martes), vulpea (Canis vulpes), mistreţul (Sus scrofa), cerbul
carpatin (Cervus elaphus), căpriorul (Capreola capreola), iepurele. Dintre păsări amintim: uliul, păsărarul, bufniţa, cioara, vrabia, sticletul,ciocănitoarea, gaiţa, precum şi păsările călătoare.
Fauna piscicolă, tot mai rar în ultima vreme ca urmare a braconajului, a exploatărilor forestiere şi a poluării lucrărilor de foraj petrolier, este alcătuită din păstrăvul de munte (Salmo trutta fario), mreana (barbus), cleanul (Leuciscus cephalus), boişteanul (Phoxinus Phoxinus), racul – mai izolat, porcuşorul, iar la “apele mari” de la începutul verii, din râul Moldova urcă scobarul (Chondostroma nasus).
Incercarea organizării unei păstrăvării în cursul superior al bazinului nu a dat rezultatele scontate fiind abandonată.Dintre speciile mai rare amintim: cocoşul de munte (Tetrao urogalus) şi solomâzdra carpatică (Titrurus montandoni).
Fondul de vânătoare este destul de dezvoltat atât ca întindere cât şi ca efective de animale. Pentru ocrotirea vânatului s-au instalat hrănitori, alimentate iarna cu fân recoltat din pajiştile forestiere.
Solurile şi valorificarea lor
Din punct de vedere pedogeografic comuna Mălini este încadrată în domeniul cambisolurilor, spadosolurilor şi umbrisolurilor etajate pe verticală, sub domeniul sol brum, acid, brune ferii aviale asociate cu soluri brune eumezubazice caracteristice munţilor mijlocii Districtul Ob. Bucovinei. La acestea adăugându-se şi argiluvisolurilor (sol. Brune luvice şi luvisoluri albice). Solurile peste care se întinde comuna Mălini au în general o fertilitate situată la limita inferioară a culturilor agricole fiind în general favorabile culturile cartofului, plantelor de nutreţ, sfeclă furajeră dar mai ales fâneţelor păşunelor precum şi pentru dezvoltarea vegetaţiei forestiere. Sub acest aspect sectorul zootehnic şi forestier întruneşte condiţii pedologice favorabile.
Pentru fertilizarea solurilor arabile şi nu numai, sunt necesare administrarea de îngrăşăminte chimice şi minerale, precum şi de amendamente calcaroase, în vederea neutralizării reacţiei acide a solurilor.
Populaţia
După cum am amintitmai sus, comuna Mălini se suprapune peste bazinul hodrografic Suha Mare ce pătrunde ca un golf înspre munte. Această poziţie geografică a uşurat comunicarea (legătura) între valea Moldovei şi valea Bistriţei, prin pasul Stânişoara situat la altitudinea de 1235 m. Apropierea de comuna Baia – prima capitală a Moldovei medievale şi vecinătatea cu mănăstirea Slatina – ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu, sunt câteva argumente în favoarea locuirii din timpuri străvechi a acestei zone.
De-a lungul timpului populaţia a evoluat în mod diferit, fiind direct influenţată de particularităţile istorico-geografice ale zonei. Până la recensământul din anul 1912 nu se deţin date sigure privind numărul şi evoluţia populaţiei de pe teritoriul actual al comunei. Din informaţiile estimative se pot face aprecieri că în perioada secolelor XVI-XVIII, populaţia satelor din bazinul Suha Mare era mai numeroasă decât a bazinului Suha Mică, dar mai puţin numeroasă faţă de cea a bazinului Râşca.
Pentru secolul al XIX-lea nu se poate stabili cu exactitate numărul locuitorilor deoarece documentele din acel timp aveau numai un caracter fiscal şi ţineau evidenţa doar a gospodăriilor nu şi a locuitorilor.
Incepând cu secolul al XX-lea există informaţii sigure în ce priveşte numărul şi evoluţia populaţiei de pe raza actualei comune. Prima informaţie o avem din Marele Dicţionar Geografic al României din 1903, când localitatea Mălini avea un număr de 3468 locuitori.
La recensământul populaţiei din anul 1912 au fost înregistraţi în această localitate 4067 locuitori. De la această dată şi până în prezent populaţia comunei Mălini a evoluat continuu atingând valoarea cea mai mare în anul 1977 când au fost înregistraţi 7101 locuitori, după care urmează o uşoară scădere. La recesământul din anul 1992 au fost înregistraţi 7206 locuitori.
Scăderea numerică a populaţiei din ultima perioadă (1977- prezent) se datoreşte în principal plecărilor tinerilor în străinătate pentru căutarea unui loc de muncă, precum şi a scăderii natalităţii.
Deşi natalitatea este scăzută ea se menţine superioară mediei pe ţară şi judeţ ca urmare a păstrării tradiţiilor puternic implementate în această zonă montană.
Densitatea medie a populaţiei la nivelul comunei este de 45,6 loc./km2, foarte mică comparativ cu media judeţului care aste de 74,5loc /km2 sau a ţării care este de 97 loc./km2 şi se datorează faptului că aproape 2/3 din suprafaţa comunei este acoperită de păduri. Raportată la suprafaţa agricolă densitatea medie este de aproximativ 150 loc./km2.
II REPERE IN TIMP
Originea şi evoluţia aşezărilor
Primele menţiuni documentare asupra aşezărilor care formează în prezent comuna Mălini datează din perioada secolelor XV-XVI, dar se poate afirma cu certitudine că vechimea lor este mult mai mare deoarece, de regulă, în documentele medievale menţiunea lor apare atunci când ele fac obiectul unor tranzacţii (vânzări, cumpărări, danii, schimburi, confirmări de proprietate etc.).
Cea mai veche aşezare menţionată documentar din această zonă datează din anul 1438 şi se referă la satul Todireşti situat pe terasa inferioară a râului Moldova între bazinul Suha Mare şi bazinul Suha Mică. Satul Todireşti a dispărul în urma unor calamităţi naturale (incendiu,- după unii, inundaţii – după alţii), locuitorii lui retrăgându-se, parte dintre ei pe interfluviul Moldova – Suha mare unde vor pune bazele satelor Mălini şi Pâraie – alţii în amonte pe Valea Suha Mică unde vor pune bazele localităţii Găineşti. Pe baza recunoaşterilor de suprafaţă s-a putut stabili că vetrele satelor cuprindeau terasele superioare şi valea râului Suha Mare, ocupate cu păduri şi păşuni, asigurând locuitorilor atât existenţa cât şi adăpostirea în faţa vitregiilor naturii dar şi a vicisitudinilor vieţii.
In prezent comunei Mălini îi aparţin satele: Mălini, Pâraie, Poiana Mărului, Văleni-Stânişoara, Iesle.
Satul Mălini- este aşezat pe cursul inferior al Suhei mari, urmărind terasa de 10 m a râului.
Mălinii îşi trage numele de la pădurea de mălini (arbori ce se regăsesc astăzi sporadic) lângă care s-ar fi mutat locuitorii satului Todireşti în urma distrugerii aşezării.
Intr-un hrisov de-a lui Stefan cel Mare, datat la 15 septembrie 1498, este menţionat satul Mălini, ier un an mai târziu: “Stefan cel Mare confirmă lui Juri, culcerul de arie, a treia parte din satele Băişeşti şi Mălini lui Oană Băişescu”.
Din alt document aflăm că la 21 martie 1551 “Iliaş Rareş, întăreşte Mănăstirii Voroneţ întreg sat Mălini”. In 1561 domnitorul Alexandru Lăpuşneanu donează Mănăstirii Slatina satul Mălini, luat împreună cu satele Drăceni şi Găineşti de la mitropolitul Grigore, rămânând sub administrarea acesteia până în anul 1863 când are loc secularizarea averilor mănăstireşti.
La 1791, Mălinii, dădea mănăstirii Slatina 248 lei plata boierescului, iar în anul 1792 suma se ridica la 303 lei şi 30 bani, la care se adăuga şi dijma fânului.
In anul 1820 satul Mălini număra 227 locuitori pirnici, iar la 1821 aceeaşi locuitori trăiesc clipe de groază la trecerea eteriştilor şi turcilor, spre şi dinspre mănăstirea Slatina.
Prin legea din 1864, Mălinii împreună cu satele din văile Suha Mare, Suha Mică şi Săscuţa, respectiv Dolia, Păiseni, Suha şi Văleni-Stânişoara, formau o singură comună numărând circa 3500 locuitori, fiind mai apoi cedată domeniilor coroanei.
In anul 1865 ia fiinţă o şcoala primară, având lăcaş propriu începând cu anul 1875, iar în anul 1866 se înfiinţează la Mălini oficiul poştal rural.
In anul 1907 locuitorii cărăuşi din Mălini cer mărirea sumelor pentru transportul de material lemnos la Fălticeni (cărăuşie), de la 3 la 4 lei de metru cub.
La recensământul populaţiei din 19 decembrie 1912, satul Mălini număra 224 clădiri locuite şi 17 nelocuite, 231 menageri, 950 locuitori, din care 456 bărbaţi şi 494 femei şi o bancă populară.
Intre anii 1923-1932 funcţionează aici o şcoală de meserii cu secţii de tămplărie, rotărie şi fierărie, iar din anul 1931 ia fiinţă spitalul, prin mutarea celeui de la mănăstirea Slatina.
La recensământul populaţiei din 1930 menţiona pentru Mălini 1004 locuitori (467 bărbaţi şi 337 femei), iar cel din anul 1956, 1189 locuitori (622 bărbaţi şi 567 femei).
După momentul 23 august 1944 la Mălini cade în luptă cu trupele germane aflate in retragere primul ofiţer român căpitanul V. Teodoreanu, “eroul de la Mălini”.
In anul 1961, în partea sudică a satului pe malul Suhei Mari au fost stabilite 15 familii de ţigani căldărari, restabiliţi în anul 1959 în comuna Cornu Luncii. In 1963 are loc inaugurarea casei memoriale “Nicolae Labiş”, casă în care a trăit poetul. La recensământul din 15 martie 1966 satul Mălini număra 373 gospodării, 352 locuinţe, un total de 1400 locuitori, (675 bărbaţi şi 724 femei). Doi ani mai târziu, după reorganizarea administrativă din 1968 satului Mălini i se adaugă (prin integrare) satul Suha şi cătunul Mieluşoaia, astfel încât la recensământul din 7 ianuarie 1977, satul Mălini figura cu 1007 locuinţe, 1021 gospodării şi un total de 3376 locuitori, din care stabiliţi definitiv 3233.
Satul Suha- are o vechime la fel de mare ca şi satul Mălini şi de la început apare ca parte integrantă a acestuia “Suha – Mălini”, iar de la începutul secolului XIX şi până în anul 1968 separat, ca aşezare de sine stătătoare, situată pe cursul mijlociu şi inferior al văii Suha Mare (versantul stâng)
In anul 1828 satul Suha avea 105 case, iar las recensământul din 15 decembrie 1912 satul număra 224 clădiri locuite şi 4 nelocuite, 237 menageri, 494 bărbaţi şi 525 femei din totalul de 1019 locuitori.
La recensământul populaţiei din 1930 existau în satul Suha 1146 locuitori (551 bărbaţi şi 595 femei), iar la recensământul din anul 1956, 1600 locuitori (766 bărbaţi şi 834 femei).
La 15 martie 1966 aşezarea Suha figura in statistici un număr de 473 gospodării, 466 locuinţe, şi un total de 1635 locuitori ( 759 bărbaţi şi 876 femei). In urma reorganizării administrative din anul 1968 satul Suha este inclus la satul Mălini cu care şi-a unit vatra. Cu toate acestea locuitorii folosesc şi astăzi vechea toponomie.
Denumirea acestei aşezări vine de la râul Suha Mare pe malul căreia s-a dezvoltat, fiind un cuvănt de origine slavă (suha = sec).
Satul Pâraie – se pare că a fost primul nucleu al aşezărilor din bazinul
Suhei Mari, deşi el este atestat documentar abia în anul 1551 când domnitorul Stefan Rareş întăreşte uric mănăstirii Voroneţ pe o parte din satul Mălini pe pârâul Mălini.
Satul Pâraie este situat pe interfluviul dintre Suha Mare, Suha Mică şi Moldova, precum şi pe terasele medii şi superioare ale Moldovei şi Suhei Mari, pe drumul de legătură dintre Mălini şi mănăstirea Slatina. Astăzi practic satul Pâraie este “lipit “ de satul Mălini cu care se învecinează în partea sa nordică.
La 4 ianuarie 1663 Eustratie Dabija întăreşte mănăstirii Humor o treime din satul Mălini cu vad de moară în vadul Todireştilor.
In anul 1858 se construieşte biserica în satul Pâraie, cu acordul mănăstirii Slatina şi a Mitropoliei Moldovei, în locul alteia vechi distrusă în 1761, cu hramul sf. Arhangheli Mihail şi Gavril.
In anul 1912 satul Pâraie număra 248 clădiri locuite şi 12 nelocuite, 252 menage, şi un total de 1062 locuitori din care 517 bărbati şi 545 femei.
La recensământul din anul 1930 satul Pâraie număra 1136 locuitori, din 569 bărbaţi şi 567 femei, iar la cel din anul 1930, 1289 locuitori (603 bărbaţi şi 686 femei).
Recensământul din 1966 găseşte în satul Păraie 389 gospodării şi un total de 1523 locuitori din care 751 bărbaţi şi 773 femei.
Statistica din anul 1977 ne dă următoarele cifre: 445 locuinţe şi 1584 locuitori.
La recensământul populaţiei din ianuarie1992 satul Pâraie cuprindea 463 locuinţe şi 1780 locuitori.
Satul Păraie este păstrătorul cel mai autentic al tradiţiilor populare. Aici portul popular este nealterat, iar obiceiurile se păstrează şi se transmit din generaţie în generaţie.
Satul Poiana Mărului este aşezat pe cursul mijlociu al râului Suha Mare, la circa 5 km de Mălini, în amonte, a apărut mai târziu decât celelalte sate pe valea acestui râu, din locuitorii veniţi parte dinspre Mălini, parte dinspre Văleni-Stânişoara şi chiar de peste munţi.
Tezaurul toponimic al României, Bucureşti 1901, aminteşte de Boicu (parte a satului Poiana Mărului), inclus satului Văleni-Stânişoara la 1887.
Aşezarea a luat fiinţă prin despădurirea poalelor versanţilor, scriitorul Mihail Sadoveanu aminteşte în romanul “Baltagul” de poiana “La doi meri” şi de cârciuma lui Boicu.
La recensământul din 1930 satul Poiana Mărului număra 607 locuitori din care 290 bărbaţi şi 317 femei.
In anul 1935 se naste aici viitorul poet Nicolae Labiş – autorul poemului “Moartea căprioarei”.
In anul 1956 Poiana Mărului avea 873 locuitori, din care 411 bărbaţi şi 462 femei.
La recensământul din 1966 aşezarea număra 286 locuinţe 1203 locuitori din care 621 bărbaţi şi 582 femei.
La recensământul populaţiei din 1977 aşezarea avea 317 locuinţe şi 1186 locuitori.
Recensământul populaţiei din ianuarie 1992 găseşte în satul Poiana Mărului 367 locuinţe şi 1293 locuitori.
De la pariţia sa şi până în anul 1926 Poiana Mărului a făcut parte din satul Văleni-Stânişoara, formând împreună comuna Văleni-Stânişoara până în 1942 când revin la comuna Mălini. Din anul 1956 satele Poiana Mărului şi Văleni-Stânişoara au fost reorganizate în comuna Poiana Mărului. Prin reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1968 cele două sate revin la comuna Mălini.
Satul Văleni-Stânişoara- îşi trage numele de la poziţia geografică, fiind aşezat pe cursul mijlociu şi superior a văii, mai îngustă spre munţii Stânişoarei.
Aşezarea a luat fiinţă din locuitori refugiaţi de peste munţii Stânişoarei, precum şi din cei veniţi dinspre valea Moldovei. Cea mai veche atestare documentară datează din anul 1858, când proprietarul moşiei Văleni era serdarul Iordache Geanoglu. Potrivit Tezaurului toponimic al Romaniei , Bursunarul şi Frasinul- foste sate până în 1876, au fost înglobate în anul 1887 la satul Văleni-Stânişoara.
In 1912 statistica menţionează pentru satul Văleni-Stânişoara 245 clădiri locuite, 22 nelocuite, 267 menage, 1036 locuitori, din care 517 bărbaţi şi 519 femei.
Recensământul populaţiei din 1930 menţionează un număr de 651 locuitori, din care 306 bărbaţi şi 345 femei, iar recensământul populaţiei din 1956, 647 locuitori (311 femei şi 386 bărbaţi). La recensământul din 1956 satul Văleni-Stânişoara număra 213 locuinţe şi 851 locuitori, din care 406 bărbaţi şi 415 femei, descreştere înregistrată ca urmare a distrugerii, în urma unui incendiu a fabricii de cherestea din amonte, a reducerii explatărilor forestiere, precum şi a plecării absolvenţilor şcolilor generale către alte localităţi în special cele urbane din judeţ şi din ţară.
In anul 1977 statistica înregistrează pentru satul Văleni-Stânişoara, următoarele cifre: 235 locuinţe şi 948 locuitori, iar la recensământul populaţiei din 1992 aşezarea cuprindea 240 locuinţe cu 846 locuitori.
Scăderea numărului de locuitori este explicabilă datorită scăderii potenţialului economic local, a reducerii cantităţii de masă lemnoasă exploatată, dar şi a terenurilor agricole care sunt insuficiente.
Satul Iesle- satul cuprinde 6 campani silvice şi case de vacanţă şi turism agromontan.
Deşi este nouă localitatea are amintiri intrate în legendă.
Situată la poalele munţilor Stânişoarei, pe “drumul Băii” şi apoi “pasul armenilor şi moldovenilor” – pasul Stânişoara.
Pe aici se pare că ar fi trecut în fuga ruşinoasă, în urma înfrângerii de la Baia de către Stefan cel Mare (1467), regele maghiar Matei Corvin. Tot aici şi-ar fi aşezat tabăra voievodul Petru Rareş, când, în 1538 a trecut spre Transilvania către cetatea Ciceu. Fânul s-a dat cailor în iesle, folosite mai târziu şi de cei de la diligenţă şi poştă ce străbăteau distanţa dintre Fălticeni şi Borca.
Tot aici se află Poiana Doamnei, unde s-ar fi odihnit doamna Elene Rareş la trecerea peste munţi.
Apariţia satului este legată de înfiinţarea în anul 1890 a unei fabrici de cherestea, care a funcţionat până în anul 1948.
Monumentul eroilor şi cimitirul înălţat la circa 1 km în amonte, aminteşte de sângeroasele lupte purtate de ostaşii români din Regimentul 3 Grăniceri conduse de căpitanul Nistor Teodorescu, în timpul celui de-al doilea război mondial.
In anul 1930 satul Iesle avea 51 locuitori, din care 39 bărbaţi şi 12 femei. In 1966 satul număra 7 locuinţe, 152 locuitori (139 bărbaţi şi 13 femei), din care o parte veniţi din alte locuri ca muncitori forestieri. In anul 1977 localitatea avea 2 locuinţe şi 7 locuitori.
In prezent în sat s-au construit numeroase case de vacanţă, urmând ca într-un viitor apropiat, satul să devină un loc de atracţie turistică datorită potenţialului natural şi peisagistic deosebit care te îmbie la drumeţie şi reconfortare.
Bibliografie:
1. Barbu N., “Obcinele Bucovinei”, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
2. Boiu Olimpiu, “Monografia domeniului Mălini”, Bucureşti, 1906.
Pricop A.
3. Brânduş C. “Valea Moldovei”, Editura pentru turism, Bucureşti,1991.
Grasu C.
4.Niculăiasa A. “Zona Fălticenilor”, Editura Litera, Bucureşti, 1981.
Niculăiasa M.
5. Posea Gr., “Geomarfologia generală”, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1970.
Ilie I.,
Grigore M.,
Popescu N.,
6. Roşu Al., “Geografia fizică a RSR”, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1975.
7. Tufescu V., “Pe Valea Moldovei”, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
8. Ujvari I., “Giografia apelor României”, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
9. Informaţii de la Primăria comunei Mălini, Judeţul Suceava, observaţii în
teren.
10. Email: primăriamălinisv@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu